Un altfel de discurs într-o lume nebună. Starul care a vorbit deschis despre miliardele din fotbal: „Nu e normal! Nu cred că merit atâția bani. Eu am plecat de jos…”

Un altfel de discurs într-o lume nebună. Starul care a vorbit deschis despre miliardele din fotbal:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul mondial s-a transformat în ultimele decenii într-o adevărată afacere la care iau parte atât jucătorii și antrenorii, cât și spectatorii, iar evoluția fulminantă a „sportului rege” a făcut ca, în această vară, Manchester United să plătească nu mai puțin de 108 milioane de euro în schimbul lui Paul Pogba, devenit cel mai scump fotbalist din istorie.

Într-o perioadă în care prețurile amețitoare sunt vehiculate cu o ușurință incredibilă, Marco Verratti (24 de ani), mijlocașul de la Paris Saint Germain, vine cu o opinie interesantă și spune lucrurilor pe nume. Devenit unul dintre cei mai buni mijlocași ai lumii, italianul de 24 de ani se află pe lista de transferuri a lui Chelsea sau Real Madrid, iar ideea că și în schimbul său s-ar plăti o sumă amețitoare nu-i pică prea bine.

Într-un moment de sinceritate, Verratti a explicat de ce consideră că fotbaliștii nu merită sumele astronomice la care s-a ajuns în ultimii ani: „Cred că niciun jucător nu merită atât. E o sumă exagerată pentru toată lumea, mai ales pentru mine, care am plecat de foarte de jos. Noi jucăm fotbal și îmi vine să râd când aud asemenea sume. Cred că e trist să știi că joci la o echipă care a plătit 100 de milioane pe tine. De ce? Pentru că oamenii așteaptă imposibilul de la tine. Nu e normal și nu cred că merit atâția bani”, a spus Verratti, citat de ESPN.

Transferat de PSG de la Pescara pentru doar 12 milioane de euro, Verratti poate deveni subiectul unei mutări importante, dar, pentru moment, spune că viitorul său e legat de PSG: „Sunt oameni care-mi spun să merg la Real Madrid, iar eu le spun că poate au dreptate, dar sunt lucruri mai importante în viață. Fac parte dintr-o mare familie la PSG, dintr-un proiect care mă implică pe cinci ani”, a completat mijlocașul italian.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×